Arta nu vindecă în mod automat rănile lumii.
Dar fără artă viaţa ar fi mai săracă în sensuri iar lumea s-ar sălbătici şi mai mult.
Acest prim sfert al secolului al XXI-lea are în el sămînţa haosului, dictatorii renasc din mlaştinile istoriei iar cuvîntul progres este mai fragil decît oricînd. Pe acest fond de fragmentare a lumii şi de incertitudini privind capacitatea raţiunii de a triumfa, pe acest fond de revenire a barbariei în Europa, misiunea artiştilor este chiar mai importantă, mai urgentă.
A gîndi şi a construi în continuare frumuseţea, a crea spectacole pentru a menţine vii spiritul critic şi imaginaţia, a căuta răspunsuri împreună cu publicul la probleme sociale şi morale – iată tot atîtea moduri de a ne opune celor care se simt deranjaţi, ba chiar agresaţi, de concepte precum libertate şi democraţie, creativitate şi independenţă artistică.
Teatrul din Suceava îşi începe noua stagiune cu o piesă – Rinocerii de Eugen Ionescu –purtătoare de multiple simboluri umaniste şi care denunţă numeroase forme de compromis moral. Mi se pare foarte important şi semnificativ că echipa teatrului sucevean îşi asumă în felul acesta un întreg program, cu luciditate şi cu spirit vizionar.
Teatrul, ca spaţiu magic în care visele individuale se întîlnesc cu cele colective, s-a născut cu 2500 de ani în urmă şi a supravieţuit multor dezastre istorice. Dovadă că omul a avut mereu nevoie de el. De altfel nici o altă invenţie sau nouă tehnologie nu a înlocuit fascinaţia exercitată de scena vie, şi sper din toată inima că oraşul Suceava va şti să conserve acest loc de spiritualitate, dezbatere şi sursă de împrospătare a democraţiei.
Rămîn cu tot sufletul, în fiecare secundă, alături de oamenii pasionaţi ai Bucovinei, şi în primul rînd de actorii scenei sucevene ajunşi în acest moment în faza lor de efervescentă maturitate artistică şi de recunoaştere naţională şi chiar internaţională.”
Matei Vişniec
