Accident la Dumbrăveni. Pieton lovit de un autoturism

Un accident rutier s-a produs luni seară, în jurul orei 21:10, pe DN 29, în localitatea Dumbrăveni din județul Suceava. 

Un pieton care se deplasa pe carosabil a fost lovit de un autoturism, la ieșire din Dumbrăveni spre Salcea, în zona intersecției cu drumul spre Văratec. Din primele informații, se pare că pietonul s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

În urma impactului, pietonul a fost grav rănit. 

Victima a fost preluată de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Botoșani care trecea întâmplător prin zonă la câteva momente după producerea evenimentului rutier.
Mai nouă Mai veche