Tânărul care s-a izbit cu Mercedesul într-un tractor, la Arbore, se afla în stare avansată de ebrietate. A fost reținut în arest

Tânărul șofer care s-a izbit cu un autoturism Mercedes într-un tractor cu plug, în localitatea Arbore din județul Suceava, se alka în stare avansată de ebrietate, conform analizelor prelucrate cu prioritate de Medicina Legală Suceava.

Conform buletinului de analiză toxicologică emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava din data de 13 decembrie 2023, cantitatea de alcool exprimată în g la 1.000 ml în sânge a lui George Bîrguan a fost de 1,46 g/l la prima probă și și 1,28 g/l la proba a doua.

În urma audierii în calitate de suspect, față de George Bîrguan, din Cajvana, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru luarea unei măsuri preventive.

Tânărul a fost introdus în arestul IPJ Botoșani.
{inAds}
Cerectările sunt continuate de către lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți pentru săvârşirea infracţiunilor de „ucidere din culpă”, „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Accidentul rutier s-a produs miercuri, 13 decembrie, la ora 06:11. George Bîrguan, de 28 de ani, din orașul Cajvana, a condus autoturismul Mercedes pe DN 2K, în interiorul localității Arbore, din direcția localității Iaslovăț înspre orașul Solca. Pe bancheta din dreapta față se afla Adrian Ț., de 43 de ani, din localitatea Arbore, iar pe bancheta din spate se afla Alexandra A., de 17 ani, din orașul Solca.

Din cauza nepăstrării distanței față de vehiculul care circula în fața sa, conducătorul autoturismului Merecedes a intrat cu partea din dreapta față a autoturismului în tractorul prevăzut cu plug, care era condus regulamentar de Dănuț C., de 52 de ani, din comuna Arbore, pe aceeași direcție de deplasare.

În urma impactului a rezultat decesul pasagerului din partea dreapta față a autoturismului, care a rămas încarcerat în autoturism și rănirea ușoară a conducătorului autoturismului Mercedes, a pasagerei de pe bancheta din spate și a conducătorului tractorului. Aceștia au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde au fost diagnosticați toți cu traumatisme prin accident rutier.

Citește și:
FOTO:
Accident mortal la Arbore. Un Mercedes s-a izbit violent în plugul unui tractor agricol

Mai nouă Mai veche