Accident de muncă în raionul Delicatese al magazinului Metro Suceava. O angajată a fost rănită

Vineri, 1 martie 2024, la ora 15.50, managerul comercial al magazinului Metro Suceava a apelat serviciul de urgență 112, sesizând faptul că o angajată a unității comerciale, în timpul programului de lucru, s-a dezechilibrat, a căzut de la aceeași înalțime, ocazie cu care a suferit leziuni la nivelul membrelor.

Din primele verificări a rezultat că în jurul orei 15:50, o femeie angajată pe funcția de manipulant marfă în cadrul magazinului, în timp ce se afla pe raionul Delicatese și desfășura activități specifice funcției conform planificării în serviciu, din cauză că pardeseala era udă s-a dezechilibrat, a căzut de la aceeași înalțime, ocazie cu care s-a accidentat la mâna stângă și la piciorul stâng.
{inAds}
Ulterior, victima a fost preluată de la locul de muncă de către un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Suceava și trasportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, unde în urma investigațiilor medicale a fost diagnosticată cu „traumatism prin cădere membru superior stâng și contuzie membru inferior drept”.

A fost întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche