Autoturism spart în parcarea din spatele Bazarului. Hoții au furat un portofel din torpedu

Bazar Suceava
Miercuri, 20 martie 2024, la ora 15:30, lucrătorii Poliției Municipiului Suceava au fost sesizați de Mircea Z. din satul Iacobești, comuna Grănicești, despre faptul autori necunoscuți i-au sustras din autoturism o borsetă în care avea actele vehiculului și cele personale.

Din primele verificări a rezultat că în jurul orelor 10:00 bărbatul a parcat autoturismul Ford Focus în parcarea special amenajată a complexului comercial „Bazar” din municipiul Suceava, după care a intrat în complex pentru a achiziționa mai multe produse.

În jurul orelor 11:00 când s-a întors la autoturism a observat că din torpedoul autoturismului lipsește o borsetă în care nu avea bani, însă în care se aflau actul de identitate și permisul de conducere. Alte bunuri nu au mai fost sustrase din autoturism.
{inAds}
Conducătorul auto a relatat faptul că nu poate preciza cu exactitate dacă a asigurat autoturismul în perioada în care a fost plecat la cumpărături. De asemenea autoturismul nu prezenta urme de forțare.

Valoarea prejudiciului nu poate fi estimată.

A fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „Furt”.
Mai nouă Mai veche