Percheziții în Suceava! Un kilogram de cocaină, fabrică ilegală de țigări și sume mari de bani descoperite de procurorii DIICOT

Percheziții în Suceava! Un kilogram de cocaină, fabrică ilegală de țigări și sume mari de bani descoperite de procurorii DIICOT
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Acestea au fost prinse în flagrant delict, în județul Galați, în timp ce ar fi deținut, în scopul comercializării, pentru 57.000 de euro, un kilogram de cocaină, drog de mare risc.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada februarie - martie 2024, una dintre persoanele cercetate ar fi procurat, deţinut şi vândut, prin intermediul celorlalte persoane, droguri de mare risc (cocaină), către consumatori din judeţele Bacău şi Galaţi.
{inAds}
Au fost puse în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară, în județele Bacău și Suceava, fiind descoperite și ridicate cantități importante de materiale pentru fabricarea ilegală de țigarete (23 de saci), mai multe cutii cu tuburi, baxuri cu pachete goale, folii de staniol și alte accesorii, o mașină electrică pentru confecționat țigarete, precum și alte mijloace de probă.

La datele de 14 și 15 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a trei persoane cercetate.

A fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vrancea cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Cei trei inculpați sunt Cezar Paicu, Ștefan Marius Negulici și Costică Pascal. Tribunalul Vrancea a admis solicitarea procurorilor și a emis mandate de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Bacău și Suceava și al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Mai nouă Mai veche