USR Suceava: Vasile Cărare - președinte interimar al organizației județene, Emanuel Ungureanu - președinte interimar al filialei municipale Suceava

„În urma unei reuniuni Biroului Național al USR, primarul orașului Milișăuți, Vasile Cărare, a fost numit în funcția de președinte interimar al organizației județene USR Suceava, iar deputatul Emanuel Ungureanu a fost desemnat președinte interimar al filialei municipale USR Suceava.

Forul de conducere al USR a luat decizia de a-l desemna pe Vasile Cărare în calitate de președinte interimar al organizației județene al filialei Suceava, alegere care vine în urma unui proces de evaluare a întregii filiale județene Suceava, a modului în care au fost atinse obiectivele propuse, dar și a dorinței de a aduce noi perspective și energie în cadrul partidului în județul Suceava.

În ceea ce-l privește pe Emanuel Ungureanu, acesta a fost numit președinte interimar al filialei municipale USR Suceava. Emanuel Ungureanu este recunoscut pentru implicarea sa activă în viața publică, pentru numeroasele luări de poziție pe chestiuni de mare interes public, fiind un membru valoros al echipei USR la nivel național.

Ambii lideri interimari, Vasile Cărare și Emanuel Ungureanu, sunt deciși să consolideze și să dezvolte organizația USR în județul Suceava, să promoveze valorile și principiile cu adevărat de dreapta ale partidului, oferind o alternativă puternică în cadrul actualei conjuncturi politice la nivel județean și național.

Totodată este esențial să unim forțele pentru a susține valorile și obiectivele comune ale partidelor de orientare de dreapta. Alianța "Dreapta Unită" reprezintă un cadru de colaborare între partidele politice care împărtășesc aceleași idei fundamentale și care își propun să aducă schimbări pozitive în societate și reprezintă singura alternativă reală, de dreapta a României în contextul alegerilor din acest an, pe un spațiu politic în care partidul unic PSD-PNL încearcă din răsputeri să păstreze controlul.

„Am preluat funcția de președinte interimar într-un moment destul de dificil, în contextul în care data alegerilor locale a fost devansată, fiind nevoie de o organizare rapidă atât la nivel local cât și la nivel județean. Obiectivul nostru este ca împreună cu colegii noștri din cadrul alianței „Dreapta Unită”, să ne organizăm astfel încât la alegeri să avem candidați pentru toate funcțiile, în toate cele 114 UAT-uri din județ, iar în urma scrutinului din vară să obținem un rezultat foarte bun. Avem oameni foarte buni, suntem un partid care a arătat deja că nu este dispus la orice compromis și putem arăta că politica și administrația pot într-adevăr fi făcute și altfel decât ne-a obișnuit PSD sau PNL, partide care ne-au condus în ultimii treizeci de ani”, a declarat Vasile Cărare.

”M-am întors acasă,la Suceava, locul unde m-am născut și copilărit, pentru a face echipă cu colegul meu Vasile Cărare, primarul gospodar din orașul Milișăuți. Scopul nostru comun este ca, alături de colegii mei din USR, PMP și Forța Dreptei, să convingem sucevenii să pună capăt prin vot baroniatul lui Flutur și camarilei primarului PNL Lungu care a distrus Suceava.

De ani de zile lupt împotriva corupției, a incompetenței din sistemul sanitar și din administrație, este timpul ca împreună să stârpim hidra care a ținut județul Suceava în subdezvoltare, sub papucul unor indivizi fără scrupule din partidul unic comasat PNL-PSD”, a afirmat Emanuel Ungureanu.

Se deschide o nouă etapă în ceea ce privește organizația Suceveană a USR, și suntem convinși că împreună cu colegii din alianța Dreapta Unită, putem și vom da peste cap calculele politice făcute până în acest moment în județul nostru.”

USR Suceava
Mai nouă Mai veche