Firma Symmetrica și patroana Florentina Mihaela Stanciu, trimise în judecată de procurorii DNA într-un dosar de fraudare a contractelor publice

Firma Symmetrica și patroana Florentina Mihaela Stanciu, trimise în judecată într-un dosar de fraudare a contractelor publice
Pe data de 26 ianuarie 2024, la Tribunalul București a fost înregistrat un dosar trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, inculpați fiind 18 persoane fizice și cinci societăți comerciale. Aceștia sunt acuzați de fraudarea unor contracte publice derulate de Administrația Domeniului Public Sector 1 în mandatul fostului edil Daniel Tudorache. În ciuda practicii de a posta pe site informații despre dosarele finalizate, până acum Direcția nu a emis vreun comunicat despre această speță, iar o cerere G4Media.ro de furnizare a unei copii anonimizate după rechizitoriu – cereri similare aprobate în trecut – a fost respinsă prin intermediul Biroului de Presă al instituției.

Conform portalului instanțelor, cei 23 de inculpați din acest dosar, persoane fizice și juridice, sunt acuzate de abuz în serviciu, complicitate la săvârșirea acestei infracțiuni, fals intelectual și spălare de bani.
{inAds}
Acuzații sunt actuali sau foști funcționari publici din Administrația Domeniului Public Sector 1: 
  • Ionuț Tiberiu Caracote, 
  • Emanoil Conț, 
  • Bogdan Alexandru Botezatu, 
  • Raluca Andreia Drăgușin, 
  • Victor Sebastian Florescu, 
  • Alin Nicolae Stoian, 
  • Cristian Vladu, 
  • Ștefan Tiberiu Novac, 
  • Andreea Cătălina Țăranu, 
  • Anca Maria Gagu, 
  • Alin Vieru, 
  • Diana Alina Țicu, 
  • Silviu Marian Novac,
  • Lavinia Maria Caranicola;
patronii/administratorii de societăți 
  • Neculai Cezar Stănescu, 
  • Ion Leescu, 
  • Florentina Mihaela Stanciu,
  • Dragoș Nicolae Stănescu;
precum și firmele: 
  • Confecții Metalice Mobilier Urban Neamț, 
  • Edil Construct Design București, 
  • Symmetrica SRL Suceava, 
  • Urban Triumf Neamț, 
  • C&A Confectii Parcuri Neamț. 
De departe, cea mai importantă dintre societățile inculpate este Symmetrica, cel mai mare producător autohton de pavele şi borduri, care, în 2023, a avut o cifră de afaceri de circa 260 de milioane de lei. Administrația Domeniului Public Sector 1 s-a constituit parte civilă în dosarul penal. În acest moment, dosarul celor 23 de inculpați este în faza de Cameră Preliminară.

G4Media.ro a dezvăluit în martie 2021 detalii din timpul anchetei. Ținta procurorului de caz era un acord-cadru de 16 milioane de euro semnat de Administrația Domeniului Public Sector 1 în 2019, din care s-ar fi plătit firmelor, etapizat, 11 milioane de euro. La acel moment primar al Sectorului 1 era Daniel Tudorache. Obiectul contractului cu Confecţii Metalice Mobilier Urban SRL (lider de asociere), Edil Construct Design SRL şi Symmetrica SRL era furnizarea de gărdulețe, stâlpișori, bănci și coșuri de gunoi.

Presa a mai informat că procurorul de caz ar fi anchetat faptul că unele produse livrate prin acordul-cadru erau vândute la prețuri umflate de 20 de ori. În timpul derulării acestui contract sar în evidență datele contabile din 2020 ale liderului de asociere Confecţii Metalice Mobilier Urban Neamț: 33,9 milioane lei cifră de afaceri și aproape 20 de milioane de lei profit net. Anul următor, cifra de afaceri a scăzut la 1,9 milioane lei, în 2022 a fost 0, iar în 2023 de 9.728 lei.

În 2021, actualul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, anunța că ea a fost cea care a făcut sesizare la DNA legat de acest acord-cadru. După percheziții efectuate de anchetatori în noiembrie 2021 în această anchetă, Armand transmitea faptul că „DNA îmi dă dreptate, procurorii anticorupție fac astăzi percheziții într-o anchetă care are legătură cu contractele dubioase încheiate, în perioada 2019-2020, de către foștii șefi ai Administrației Domeniului Public Sector 1. Gărdulețe, stâlpișori, bănci și coșuri de gunoi achiziționate și montate la prețuri astronomice de către firme de casă. Aceasta a fost principala preocupare a ADP Sector 1 în mandatul fostului primar și a echipei lui. În toată această perioadă, a fost practic un dezmăț financiar pe banii cetățenilor Sectorului 1”.

De menționat că o parte dintre inculpații DNA din 2024 nu se află la primele probleme cu legea: în trecut, Alin Vieru și Anca Maria Gagu au mai fost trimiși în judecată de DNA, pentru luare de mită, respectiv mărturie mincinoasă, infracțiunile fiind legate tot de activitatea lor de angajați ai Administrației Domeniului Public Sector 1. La acel moment, DNA a postat un comunicat despre trimiterea lor în judecată.

Deși, în mod uzual, DNA postează pe site comunicate despre dosarele trimise în judecată, mai ales cele cu mulți inculpați și impact financiar semnificativ din punctul de vedere ale prejudiciilor, nu a făcut-o și în cazul dosarului celor 23 de inculpați de la Tribunalul București.

O solicitare G4Media.ro trimisă pe 5 aprilie Biroului de Presă al instituției de a furniza o copie anonimizată a rechizitoriului din acest dosar a primit răspuns negativ o săptămână mai târziu. Deși, anterior, a furnizat copii similare, de data aceasta DNA a refuzat să pună la dispoziție documentul invocând două prevederi din Legea 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public care exceptează de la comunicare: informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare;
informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces.
Mai nouă Mai veche