Un inspector al Gărzii Forestiere Suceava a recunoscut la DNA că a primit șpagă de la doi patroni de firme

Un inspector al Gărzii Forestiere Suceava a recunoscut că a cerut și primit șpagă de la doi patroni de firme
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Dănuț Adrian Pavel, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava - Direcția Control al Regimului Silvic și Cinegetic, aflat sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale).

De asemenea, procurorii au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a doi inculpați, administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, respectiv în rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

{inAds}
În perioada octombrie – noiembrie 2022, inculpatul Pavel Dănuț Adrian, în calitate de consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, ar fi pretins și ar fi primit de la doi administratori ai unor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul forestier, suma totală de 14.000 de lei și alte foloase necuvenite (în total 17.474 lei), în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu vizând verificarea și controlul modului în care este respectată legislația privind regimul silvic, în scopul protejării activității acestora.

În mod concret, sumele de bani sau bunurile ar fi fost solicitate de inculpatul Pavel Dănuț Adrian pentru ca acesta să acceseze sistemul SUMAL 2.0 și să efectueze modificări în această aplicație în legătură cu 5 avize de însoțire a materialelor lemnoase emise de către societățile comerciale administrate de către cei doi inculpați, astfel încât să se ascundă proveniența ilegală și transportul cantității totale de 248,96 mc materiale lemnoase, în valoare totală de 216.629 lei.

În prezența avocatului, inculpatul Pavel Dănuț - Adrian a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Inculpatul Pavel Dănuț - Adrian a fost de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o durată de 120 de zile.

Dosarele de urmărire penală și acordurile de recunoaștere a vinovăției privindu-i pe cei trei inculpați au fost înaintate la Tribunalul Suceava, cu propunere de a se menține măsurile preventive instituite în cauză.
Mai nouă Mai veche