Deputatul Ștefan Alexandru Băișanu, ales în județul Suceava pe lista partidului S.O.S, dar demisionat imediat după alegeri din partid, s-ar fi înscris acum în Partidului Umanist Social-Liberal (PUSL), scrie Gândul.
Sursa citată mai precizează că, în condițiile în care PUSL nu are suficient de mulți deputați pentru a înființa un grup parlamentar, deputatul Băișanu va activa în grupul PSD din Camera Deputaților.
Ștefan Alexandru Băișanu a făcut parte din aproape toate partidele care au existat pe scena politică a țării în ultimii 20 de ani.
{inAds}
În acest moment, în Parlament activează 28 de senatori și deputați neafiliați, cei mai mulți plecați de la partidele suveraniste AUR, POT și SOS.
18 dintre ei sunt la Camera Deputaților, iar restul de 10 la Senat.
Grupul neafiliaților de la Camera Deputaților, spre exemplu, este mai numeros decât cel al POT, care numără 17 deputați.
La Senat, neafiliații sunt mai mulți decât cei din grupul SOS România, care a mai rămas cu nouă senatori, și la egalitate cu grupul UDMR.