Buletin de presă, 22 iunie 2025 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 22 iunie 2025 - IPJ Suceava

Dosare penale la regimul rutier

La data de 21.06.2025, în jurul orei 19:30, echipajul de poliție rutieră al Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc din cadrul Compartimentului Rutier, în timp ce se afla în serviciul de patrulare pe DJ 176 la intersecția cu DC33, a oprit autoturismul condus de către un bărbat din comuna Frumosu, județul Suceava. În urma testării cu aparatul etilometru a șoferului a rezultat o concentrație alcoolică de 0.76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice, cu respectarea prevederilor legale, în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice din sânge.
Polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336, alin. (1) din CodulPenal.
{inAds}

La 21.06.2025, ora 04.45, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, în timp ce executau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, pe strada Calea Cernăuți, orașul Vicovu de Sus au oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 33 ani, din orașul Vicovu de Sus.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, șoferul a fost condus la unitate medicală în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influenţa alcoolului”.


La data de 22.06.2025, ora 00:10, patrula de serviciu din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini, a identificat pe D.C 15 E Sasca Mare, jud. Suceava, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat din sat/com. Preutești, jud.Suceava.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru și a rezultat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la unitate medicală unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal, care va fi soluţionat procedural.


Eveniment rutier cercetat de polițiști

La data de 21.06.2025, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza loc. Dănila, s-a produs un accident rutier, din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.
În temeiul sesizării, echipa operativă din cadrul Biroului Rutier Suceava și un tehnician criminalist, s-au deplasat la fața locului, stabilind că la de 21.06.2025, în jurul orei 19:45, un tânăr în vârstă de 16 ani, în timp ce conducea un moped pe DC 38C – raza loc. Dănila, a intrat în coliziune cu un autoturism.
Tânărul de 16 ani, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto a suferit leziuni corporale, fiind preluat și transportat la unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Atât conducătorul autoturismului cât și minorul de 16 ani, au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (1)din Codul Penal și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) din Codul Penal.


Ordin provizoriu de protecție emis de către polițiști

La data de 21.06.2025, ora 13:46, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizați prin apel S.N.U.A.U. 112 de către o femeie cu privire la faptul că în seara precedentă, în jurul orei 23:00, a fost agresată fizic de către concubinul ei, fapta petrecându-se în locuința comună situată pe raza mun. Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava.
Din primele verificări s-a stabilit că în seara de 20.06.2025, în jurul orei 23:00, în timp ce se aflau în garsoniera situată în mun. Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava, pe fondul unui conflict spontan, femeia a fost agresată fizic de către concubin.
După ce a agresat-o fizic pe persoana vătămată, bărbatul i-a luat telefonul mobil și i l-a aruncat, provocându-i distrugeri.
Persoana vătămată a declarat verbal că nu are nevoie de îngrijiri medicale și că nu solicită intervenția personalului medical.
Femeia a declarat că dorește să formuleze plângere penală împotriva concubinului său, pentru comiterea infracțiunilor de Violență în familie, faptă prev. și ped. de art. 199, alin. (1) rap. la art. 193, alin. (1) din Codul Penal, Amenințare, faptă prev. și ped. de art. 206, alin. (1) din Codul Penal, , Distrugere, faptă prev. și ped. de art. 253, alin. (1) din Codul Penal. De asemenea, după ce a luat la cunoștință despre procedura purtării unui sistem electronic de supraveghere, persoana vătămată a declarat că nu este de acord să poarte un astfel de sistem.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, fiind emis ordinul de protecție provizoriu din data de 21.06.2025 împotriva concubinului, valabil pe o perioadă de 5 zile.


Dosar penal la regimul rutier

La data de 21.06.2025, ora 18:50, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza comunei Frătăuții Vechi, pe DJ178C, județul Suceava și au efectuat semnale regulamentare de oprire luminoase și sonore unei autoutilitare ce tracta o remorcă.
Conducătorul ansamblului s-a conformat și a oprit pe partea dreaptă a părții carosabile, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta este un bărbat din orașul Milișăuți, jud. Suceava.
Polițiștii au interogat bazele de date stabilind că șoferul deține permis de conducere valabil, însă acesta nu deține categoria corespunzătoare ( C+CE) pentru a putea conduce ansamblul cu care a fost depistat în trafic. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru din dotarea Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, rezultatul testării fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, polițiștii au stabilit că remorca avea inspcția tehnică periodică expirată de peste 2 ani, încă din data de 23.02.2023 și nu are o poliță de asigurare obligatorie RCA validă, fapte pentru care șoferul a fost sancționat contravențional conform prevederilor OUG 195/2002 și Legii 132/2017 fiind reținută plăcuța de înmatriculare și certificatul acesteia.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fară permis de conducere” faptă prev. și ped. de art. 335 alin. (2) din Codul Penal.
Mai nouă Mai veche