Buletin de presă, 8 iunie 2025 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 8 iunie 2025 - IPJ Suceava
Bărbat reținut de polițiști pentru fapte cu violență

La data de 07.06.2025, ora 17.00, Poliția orașului Frasin a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie despre faptul că vecinul său de 37 ani, din com. Stulpicani, este agresiv.
În urma cercetărilor s-a stabilit că apelanta locuiește în satul Vadu Negrilesei, com. Stulpicani, împreună cu fiul său și soția acestuia, precum și cu copiii lor, locuința lor învecinându-se cu locuința bărbatului de 37 de ani. La 07.06.2025, în jurul orei 16.45, în timp ce femeia mergea spre domiciliu de la o vecină, pe drumul comunal, a ajuns în dreptul locuinței bărbatului de 37 de ani, moment în care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, acesta a început să-i adreseze injurii, ulterior agresând-o.
De asemenea, bărbatul de 37 de ani a agresat-o și pe soacra apelantei.
S-a procedat la intocmirea formularelor de evaluare a riscului conform legii 26/2024 republicată, prin care s-a stabilit că există risc iminent, conform constatării rezultate prin prisma răspunsurilor oferite de către victime.
În urma celor constatate a fost emis ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 37 de ani, prin care s-a dispus ca, începând cu data de 07.06.2025, pe o perioadă de 5 zile, agresorul să păstreze o distanță minimă de 30 de metri față de victime și de locuința acestora, situată în loc Vadu Negrilesei, com. Stulpicani.
Totodată, s-a dispus, măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore față de agresorul de 37 de ani, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
S-a întocmit dosar penal privind două infracțiuni de ,,amenințarea” și o infracțiune de „lovirea sau alte violențe”.


Nu consumați alcool sau droguri la volan!

La 07.06.2025, ora 20.55, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că pe str. Ion Luca Caragiale, din mun. Suceava, un autoturism a rupt un stâlp de electricitate.
Echipajul rutier din cadrul Poliţiei Mun. Suceava – Biroul Rutier, care s-a deplasat la faţa locului, a identificat autoturismul care a fost condus de către un bărbat de 38 ani, din com. Pătrăuți. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate situat pe str. Ion Luca Caragiale.
Întrucât prezenta halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la unitatea de primire urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava, unde s-a procedat la recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influenţa alcoolului”.


La data de 08.06.2025, ora 01.10, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Suceava - Biroul Rutier, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier, au oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 26 ani, din com. Calafindești.
Întrucât prezenta halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la unitatea de primire urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava, unde s-a procedat la recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influenţa alcoolului”.


Eveniment rutier cercetat de polițiști

La 07.06.2025, ora 21.36, Poliția mun. Rădăuți a fost sesizată de cadrele medicale din cadrul Spitalului Mun. Rădăuți cu privire la faptul că la secția UPU a fost adusă o persoană de sex masculin ce a fost implicată într-un eveniment rutier pe raza localității Marginea.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că la data de 07.06.2025, ora 20.15, un bărbat de 30 ani, din com. Marginea, a condus autorurismul pe DJ 209K, în interiorul localității Marginea, având direcția de deplasare dinspre com. Volovăț către centrul localității Marginea, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton al porților de acces în curtea unei locuințe. În urma producerii evenimentului rutier, șoferul a condus pasagerul pe care îl avea în autoturism la domiciliu, iar el s-a deplasat la radndul lui la domiciliul său.
La ora 21.36, întrucât pasagerul acuza dureri, a solicitat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță în vederea transportării la spital și acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost identificat la domiciliul său, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilometru a rezultat o valoare de 0,63 mg/L alcool în aerul expirat, fapt pentru care s-a dispus recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.
Mai nouă Mai veche