Dosar penal pentru un ucrainean care nu avea permis de conducere pentru microbuzul cu care voia să treacă prin vama Vicovu de Sus

Dosar penal pentru un ucrainean care nu avea permis de conducere pentru microbuzul cu care voia să treacă prin vama Vicovu de Sus
Poliţiştii de frontieră suceveni cercetează un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul pe care-l conducea.

La 6 iunie 2025, în jurul orei 9.00 în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, județul Suceava s-a prezentat la controlul de frontieră, pe sensul de intrare, un cetățean ucrainean în vârstă de 27 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă, ambele înmatriculate în Ucraina.

Cu ocazia verificării documentelor de călătorie, polițiștii de frontieră au constatat că persoana aflată la volan nu deține categoria corespunzătoare pentru a conduce acest mijloc de transport.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Mai nouă Mai veche