Concert caritabil la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți

Concert caritabil la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți
Mănăstirea Bogdana din Rădăuți vă invită să participați la o seară dedicată muzicii culte în data de 15 iunie 2025, începând cu ora 19:00, în curtea interioară. Concertul va fi susținut de Corala „Ciprian Porumbescu” a Asociației „Sing Bucovina și invitații săi.

Alegerea Mănăstirii Bogdana ca locație pentru acest eveniment nu este una întâmplătoare, întrucât acest lăcaș de cult, cu o profundă semnificație istorică și spirituală, oferă un cadru autentic și reverențios care rezonează cu valorile culturale și tradiționale promovate de artiștii suceveni.

Alexandru Semeniuc, recunoscut pentru premiile sale în calitate de dirijor, dar și de compozitor, va conduce din nou corala suceveană. Acompaniamentul pianistic va fi oferit de Olivia Marțincu, iar organizator al evenimentului este managerul coralei, Ionuț-Vichentie Ilisoi.

În programul concertului vor fi incluse lucrări semnate de: C. Porumbescu, G. Musicescu, G. Young, C. Arvinte, D. M. Goia, Al. Pașcanu, Gh. Danga, C. Baciu, T. Chiriac.

Invitații speciali ai acestui eveniment sunt Ramona & Razvan – THE DUO. Acest proiect reunește doi muzicieni dedicați, Ramona și Răzvan Lupu, interpreți și profesori ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, care propun publicului un dialog sonor rafinat între vioară și chitară, construit cu sensibilitate, eleganță și o autenticitate artistică ce reflectă pasiunea lor pentru muzică și comunicare prin artă.

Accesul este liber. Pentru a permite unui număr cât mai mare de spectatori să se bucure de acest spectacol, vor fi amplasate 200 de scaune.

Concertul are și o misiune caritabilă: fondurile strânse din vânzarea biletelor vor susține participarea României la European Choir Games 2025, ce va avea loc la sfârșitul lunii iunie în Aarhus, Danemarca – cea mai prestigioasă competiție corală europeană, organizată de Interkultur, după modelul Jocurilor Olimpice. Concurenta României la Jocurile Europene Corale este însăși Corala „Ciprian Porumbescu”.

Corala „Ciprian Porumbescu” – primul cor mixt din România dublu medaliat cu aur la Jocurile Mondiale Corale (World Choir Games 2023 - Coreea de Sud) este astăzi cel mai important ambasador muzical și cultural al Bucovinei. Cu peste 250 de concerte internaționale în Elveția, Germania, Franța, Italia, Grecia, Belgia, dar și colaborări cu ambasade, consulate, universități și centre culturale europene, Corala rămâne un simbol al excelenței artistice și al identității românești.

Donații se pot face și online pe pagina oficială a coralei: https://coralaciprianporumbescu.ro/donatii/ .

Evenimentul este recomandat de SymphOpera Fest și este organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Mai nouă Mai veche