Bărbat găsit în stare de putrefacție, de o nepoată, într-o casă din Burla

Bărbat găsit de o nepoată în stare de putrefacție, într-o casă din Burla
Joi, 10 iulie 2025, la ora 14:14, Secția de Poliție Rurală Marginea a fost sesizată prin 112 de către personalul medical de pe ambulanță cu privire la faptul că o persoană din comuna Burla a fost identificată la domiciliu în stare de putrefacție.

Din primele verificări s-a constatat că Ion P. locuia singur în comuna Burla. Bărbatul era cunoscut cu multiple afecțiuni de sănătate, atât cardiovasculare, cât și pulmonare.

Joi, în jurul orei 14.00, nepoata bărbatului s-a deplasat la domiciliul acestuia, ocazie cu care a identificat cadavrul pe patul din locuință, în stare de putrefacție.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță care a constatat decesul sus-numitului.

În urma examinării sumare a cadavrului de către tehnicianul criminalist, nu au fost identificate urme de violenţă pe corpul acestuia. Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzelor decesului.

Cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs decesul.
Mai nouă Mai veche