Biletele TPL pot fi cumpărate acum și prin SMS

Biletele TPL pot fi cumpărate acum și prin SMS
Serviciul de achiziţie a titlurilor de călătorie prin 24pay este de acum disponibil şi în orașul Suceava. Noua facilitate oferită utilizatorilor transportului în comun din Suceava și din împrejurimi este posibilă datorită parteneriatului încheiat cu Societatea de Transport Public Local Suceava.

Începând cu luna august, utilizatorii pot achiziționa rapid bilete pentru transportul în comun prin intermediul 24pay. 

În acest sens, accesează secțiunea „Transport public - Suceava” din aplicaţia 24pay, confirmă cumpărarea unui bilet prin card sau SMS din aplicație şi sunt direcţionaţi în mesageria telefonului pentru achiziţie, primind la final un mesaj de confirmare. 

Totodată, utilizatorii au şi posibilitatea trimiterii unui SMS direct la numărul 7494 cu textul: SV1 - pentru o călătorie de 60 de minute, SV2 - pentru o călătorie de 120 de minute, SV7 - pentru abonamentul de 7 zile sau SV24 - pentru abonamentul de o zi şi primesc mesaj de confirmare cu detaliile tranzacţiei, pentru finalizarea achiziţiei. 

Plățile procesate prin 24pay sunt securizate, iar achiziția titlurilor de călătorie nu implică niciun comision.

Aplicația 24pay oferă servicii de plată pentru transportul public în 22 de orașe ale țării.
Mai nouă Mai veche