O cursă nocturnă s-a încheiat cu un dosar penal pentru un bărbat în vârstă de 34 de ani din comuna Bogdănești. Acesta a fost prins de polițiști joi noaptea conducând un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, având alți doi pasageri la bord.
Incidentul a avut loc în data de 6 august 2026, în jurul orei 01:35. Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de poliție rutieră, acționând pe Drumul Național 29A.
Pe raza localității Șerbănești din comuna Zvoriștea, agenții au efectuat un semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism marca Volkswagen, care se deplasa din direcția Zvoriștea către municipiul Suceava.
După declinarea calității, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să prezinte documentele personale și pe cele ale vehiculului. La volanul mașinii a fost identificat Vasilică Ș., în vârstă de 34 de ani. În autoturism se mai aflau, în calitate de pasageri, o femeie din din localitatea Stânca (Zvoriștea) și un bărbat din din orașul Vicovu de Sus.
Etilotestul a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat
În timpul discuțiilor purtate pentru verificarea documentelor, polițiștii au observat că șoferul emana o halenă alcoolică pronunțată. Bărbatul a fost testat pe loc cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurilor legale în vigoare, conducătorul auto a fost escortat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, lucrătorii de poliție au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
