Joi, 4 septembrie 2025, la ora 14:36, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 despre faptul că o fată în vârstă de 12 ani a căzut de pe un tobogan amplasat într-o piscină din incinta Ștrandului municipal Suceava, suferind leziuni la nivelul gurii.
La fața locului, a fost identificată persoana vătămată, o fetiță de 12 ani, din comuna Rădășeni, județul Suceava, care prezenta leziuni ușoare în zona gurii și i se acordau îngrijiri de către un echipaj medical.
Din primele verificări efectuate și din discuțiile purtate cu mama minorei, a reieșit faptul că în jurul orelor 14:30, în timp ce fiica ei se dădea pe un tobogan amplasat în interiorul pisicinei pentru copii, a alunecat într-o poziție nefirească, iar imediat înainte de intrarea în apă s-a lovit cu fața de balustrada acestuia.
În urma investigațiilor medicale efectuate, minorei i-a fost stabilit diagnosticul preliminar de „traumatism cranio facial minor”, fiind ulterior transortată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava pentru continuarea investigațiilor medicale.
Cercetările sunt continuate pentru clarificare tuturor circumstanțelor în care s-a produs vătămarea corporală.