Satul Marginea, cunoscut în întreaga lume pentru ceramica sa tradițională, face istorie într-un domeniu cu totul neașteptat: va găzdui primul concurs internațional de cub Rubik organizat vreodată în mediul rural din România. Evenimentul, intitulat Marginea Cubing 2025, se desfășoară sub egida World Cube Association (WCA), ceea ce înseamnă că rezultatele obținute aici vor fi recunoscute oficial la nivel mondial.
Concursul este rezultatul inițiativei grupului Tinerii Mărgineni, care, alături de organizația True Healrh și Asociația Română de Speedcubing, au reușit să aducă la Marginea un eveniment unic.
„Acest concurs este despre încrederea în puterea tinerilor și despre curajul lor de a aduce în comunitate ceva diferit. Marginea Cubing 2025 arată că pasiunea și munca în echipă pot transforma o idee într-un eveniment de impact”, declară Ștefan BALAN, coordonatorul grupului Tinerii Mărgineni.
La rândul său, Adrian Ștefan MAFTEAN, mentor al tinerilor și președinte al organizației True Health, adaugă: „Prin acest concurs, Marginea demonstrează că inițiativa tinerilor poate aduce valoare internațională și în mediul rural, nu doar în centrele urbane.”
Evenimentul are loc în cadrul proiectului „SporfiTU: Ieși din Zona de Confort prin Sport!”, finanțat de Uniunea Europeană prin Corpul European de Solidaritate și implementat de Tinerii Mărgineni, cu sprijinul organizației True Health și al administrației locale din Marginea. Organizator principal este Asociația Română de Speedcubing, iar corectitudinea și respectarea standardelor internaționale vor fi asigurate de delegații WCA: Bogdan Grigoruţă, Lucian Mihai Cremeneanu și Mihai Căpăţinescu. Sponsorul principal, Restaurantul Vatra Satului, s-a alăturat inițiativei, oferind sprijin pentru ca tradiția locală să se împletească armonios cu inovația, demonstrând că Marginea poate găzdui proiecte de anvergură internațională.
Detalii utile pentru participanți și spectatori
Concursul este deschis tuturor pasionaților de cub Rubik, fie că sunt experimentați sau la început de drum. Înscrierile se fac online, prin formularul oficial disponibil pe site-ul WCA: Marginea Cubing 2025 – înregistrare.
• Data: 4 octombrie 2025, începând cu ora 08:00.
• Locație: Căminul Cultural Marginea, Calea Administrației Nr. 63, Suceava, 727345
• Acces spectatori: gratuit (intrarea prin ușa principală, partea stângă, conform indicatoarelor)
Publicul are acces gratuit fără înregistrare prealabilă și este invitat să participe pentru a susține concurenții și pentru a descoperi spectacolul speedcubing-ului.