Un scandal uriaș a izbucnit în Primăria municipiului Suceava, pe fondul unei situații tensionate între primarul Vasile Rîmbu și viceprimarul Dan Ioan Cușnir pe de o parte, ambii de la PSD, și viceprimarul Ungurian (PNL) de cealaltă parte.
Conflictul dintre colegii din coaliția de guvernare de pe plan local mocnește de altfel de mai mult timp. Chiar zilele trecute, primarul Vasile Rîmbu l-a lăsat pe viceprimarul Daniel Ungurian fără secretară, șofer și mașină de serviciu.
Luni, profitând de faptul că Daniel Ungurian se afla în concediu și era plecat din localitate, viceprimarul Dan Ioan Cușnir, însoțit de consilierul său personal Gabriel Petrovici, administrator al paginii Suceava Fail, a obligat-o pe fosta secretară a viceprimarului Daniel Ungurian să îi îmâneze cheile de la biroul celui din urmă.
Cușnir și Petrovici au intrat în birou, au închis ușa și au rămas acolo o bună bucată de timp în care nimeni nu știe ce s-a întâmplat.
Din informațiile pe care le deținem, fapta devine cu atât mai gravă cu cât viceprimarul Daniel Ungurian este deținător al certificatului ORNISS privind accesul la informațiile clasificate, în timp ce viceprimarul Dan Ioan Cușnir, care i-a cotrobăit prin birou, nu deține un astfel de certificat și nu are autorizarea pentru accesul la astfel de informații.
După ce și-au dat seama ce au făcut, Rîmbu și Cușnir încearcă acum să mai dreagă busuiocul de frica unor inevitabile consecințe legale.
De menționat că, potrivit unei decizii CEDO, biroul dintr-o instituție publică este asimilat domiciliului, așadar fapta ar putea fi încadrată la infracțiunea de „violare de domiciliu”.
Dinu ZARĂ
