Primul turneu național al Coralei „Ciprian Porumbescu”: opt concerte în șapte orașe

Primul turneu național al Coralei „Ciprian Porumbescu”: opt concerte în șapte orașe
În perioada 6–20 decembrie, Corala „Ciprian Porumbescu” a Asociației „Sing Bucovina” a susținut primul său turneu național de Crăciun, intitulat „Christmas Around the World”, un proiect de amploare care a reunit opt evenimente în șapte orașe din România, toate desfășurate sold out.

Turneul a ajuns la Piatra Neamț, Iași, Botoșani, Vatra Dornei, Târgu Neamț, București și Suceava, confirmând interesul crescut al publicului pentru muzica corală de calitate și pentru proiecte culturale construite cu rigoare, viziune și respect față de tradiție.

Sub bagheta dirijorului Alexandru Semeniuc, unul dintre cei mai apreciați tineri dirijori români ai momentului, alături de pianista Olivia Marțincu, corala a propus un program de Crăciun cu deschidere internațională, reunind lucrări din repertoriul românesc și universal, într-un concept coerent și accesibil publicului larg. Regia de sunet a fost asigurată de Daniel Aneculăesei.

Soliștii din cadrul Coralei „Ciprian Porumbescu” au fost:
  • Sopranele: Adriana-Ioana Iacob, Celina-Brigita Mateeș, Romina Coșofreț;
  • Tenorii: Beniamin Moraru, Mihai Candrea, Teodor Mera, Alexandru Semeniuc;
  • Baritonii: Eduard Benedic, Andrei Juncu, Ionuț-Vichentie Ilisoi.

„Christmas Around the World” este proiectul managerului Ionuț-Vichentie Ilisoi, un concept artistic matur, construit după 14 ani de muncă și peste 250 de evenimente susținute în țări precum Elveția, Franța, Italia, Germania, Grecia, Belarus, Danemarca și Coreea de Sud. Turneul reprezintă o sinteză a experienței internaționale acumulate și o reafirmare a valorii culturale pe care Corala „Ciprian Porumbescu” o aduce pe scenele din România.

Prin acest demers, Corala „Ciprian Porumbescu” a Asociației „Sing Bucovina” își consolidează statutul de emblemă a muzicii corale românești și a culturii bucovinene, o formație validată atât la nivel internațional, prin premii și turnee, cât și la nivel național, printr-un public numeros, fidel și exigent.

Succesul turneului național „Christmas Around the World” confirmă nu doar forța artistică a ansamblului, ci și necesitatea unor proiecte culturale de anvergură, capabile să creeze punți reale între tradiție, excelență și publicul contemporan.
Mai nouă Mai veche