Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o gospodărie din localitatea Stroiești, județul Suceava, propagarea fiind favorizată de vântul puternic. Flăcările au cuprins casa de locuit și construcțiile anexe, provocând pagube majore.
La fața locului au intervenit prompt pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Rădăuți, împreună cu lucrători SVSU Cornu Luncii, cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul a fost localizat în limitele găsite, lichidat la ora 0:16, iar pompierii au rămas în zonă până în jurul orei 3:00 pentru monitorizare și înlăturarea riscurilor de reaprindere.
Prin intervenția susținută, au fost salvate două gospodării învecinate. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești.
Au ars complet casa de locuit cu bunurile aferente, adăpostul de animale (unde au pierit păsări de curte, un cal și un porc), șura cu utilaje gospodărești, obiecte electrocasnice, circa 3 tone de cereale și lemne de foc.
Cauza probabilă: jarul sau scânteile provenite din coșul de fum deteriorat sau amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.

VIDEO: