Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a anunțat trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi inculpați implicați într-un accident rutier grav produs pe 22 septembrie 2025, în jurul orei 23.35, pe DN2, între localitățile Cumpărătura și Bunești.
Inculpatul principal, V. M.-V., este acuzat de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „părăsirea locului accidentului”.
Din cercetări s-a stabilit că bărbatul, afacerist din Fălticeni, a condus un Audi A8 cu o alcoolemie de 1,46 g/l alcool pur în sânge, intrând în coliziune față-spate cu un Dacia Sandero, pe care l-a proiectat în afara carosabilului. Victimele B. H.-A. și B. A.-C. au suferit leziuni grave: 40-50 zile de îngrijiri medicale (cu punere în primejdie a vieții pentru B. H.-A.) și respectiv 25-30 zile. După impact, inculpatul a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției.
Al doilea inculpat, G. R.-A., este acuzat de „favorizarea făptuitorului”. Anchetatorii au stabilit că acesta, în intervalul orar 23.36 – 04.20, în noaptea de 22 spre 23 septembrie, s-a prezentat la locul accidentului și și-a asumat fals calitatea de șofer al Audi-ului, pentru a-l proteja pe V. M.-V.
Cercetările au fost efectuate de Biroul Rutier al Poliției Municipiului Suceava, sub supravegherea procurorilor. Parchetul subliniază că trimiterea în judecată este o etapă procesuală care nu înfrânge prezumția de nevinovăție a inculpaților. Dosarul va fi judecat la Judecătoria Suceava.