Beat și cu permisul anulat conducea pe contrasens pe strada Ober din Frasin. Alcoolemie de 1,07 mg/l și dosar penal

Beat și cu permisul anulat conducea pe contrasens pe strada Ober din Frasin. Alcoolemie de 1,07 mg/l și dosar penal

Pe 25 februarie 2026, în jurul orei 23:40, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Rutier Suceava – Biroul Drumuri Naționale și Europene, în timpul unei acțiuni pe raza orașului Frasin, județul Suceava, au observat un autoturism Audi A4 care se deplasa pe strada Ober (DJ 177A), din direcția Frasin către comuna Stulpicani.

Conducătorul auto circula pe contrasens fără a efectua vreo manevră de depășire, manifestând un comportament suspect. Polițiștii au oprit vehiculul folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei. La volan a fost identificat Constantin G., în vârstă de 34 de ani, domiciliat în orașul Frasin, județul Suceava.

Intrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Verificările în baza de date a Poliției Române au arătat că bărbatul figurează cu permisul de conducere anulat. Acesta a fost sancționat contravențional conform art. 101 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002, pentru nerespectarea prevederilor art. 41 alin. 1 din aceeași ordonanță, cu o amendă în cuantum de 1215 lei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere”, prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal, și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul Penal.

Mai nouă Mai veche