Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați marți, 3 martie 2026, la ora 11:24, prin 112, despre un biciclist accidentat pe raza comunei Vicovu de Jos, județul Suceava.
La fața locului și în urma verificărilor, s-a stabilit că la ora 11:20, Mitică M. din orașul Vicovu de Sus și Marian Z. din municipiul Rădăuți se deplasau cu bicicletele pe DH 2H, pe raza comunei Vicovu de Jos, în direcția Putna – Vicovu de Jos. Din cauza neatenției, cei doi s-au dezechilibrat și au căzut pe partea carosabilă.
În urma căzăturii, Marian Z. a fost transportat cu un echipaj SMURD la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu „fractură de tibie la piciorul stâng”. Cel de-al doilea biciclist nu a suferit leziuni.
Ambii au fost testați cu aparatul etilometru. Pentru Mitică M. rezultatul a fost negativ, iar la Marian Z. rezultatul a fost 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancționat contravențional.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
