La Auditorium „Joseph Schmidt” din Campusul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava a avut loc, vineri, finala concursului „Miss & Mister Bucovina”, ediția a XII-a. Competiția, organizată de Asociația „EUROACTIV” Suceava, Asociația „Plai Străbun” și Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, a reunit 14 perechi de elevi din liceele sucevene.
Anul acesta concursul a avut tema inedită „În jurul lumii” într-o interpretare abstractă, fiecare concurent reprezentând un stat ales, cu accent pe ritmul unei zile de muncă, contrastul dintre mecanic și spontan, conformism și creativitate.
Probele concursului
Concurenții au fost evaluați la probele: Defilare zi, Teatru, Talent, Dans (Vals și Dans contemporan) și Defilare seară.
Câștigătorii ediției a XII-a
Juriul a decis următorul clasament:
- Miss Bucovina 2026: Anastasia Vega – Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
- Mister Bucovina 2026: Iustin Homiuc – Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava
- Locul I: Sara Laliței – Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava și Albert Bogdan – Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava
- Locul II: Ștefana Ionesi – Colegiul Andronic Motrescu Rădăuți și Cosmin Gavril – Liceul cu Program Sportiv Suceava
- Locul III: Ioana Ohrenciuc – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava și Ionuț Caciuc – Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
Premii speciale
Juriul a acordat și următoarele distincții:
- Miss Popularitate: Ana Țîrdea – Liceul cu Program Sportiv Suceava
- Mister Popularitate: Ștefan Cârcu – Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava
- Mister Dance: Cosmin Rusu – Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni
- Miss Dance: Anisia Saghin – Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava
- Mister Voce: Alex Iliuță Prodan – Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava
- Miss Artist: Maya Caulea – Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni
- Mister Artist: David Agarafiei – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava
- Mister Originalitate: Ianis Cepoi – Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni
- Miss Originalitate: Giulia Apetri – Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava
Restul concurenților au primit mențiuni speciale.
Juriul și organizarea
Juriul a fost format din: prof. Narcisa-Daniela Ștefănescu (inspector școlar), prof. univ. dr. Mărioara Salup, prof. coregraf Mirela Duminică, Raluca Filimon-Palaghianu, prof. Lucian Dimitriu și designerul Bianca Rîpan.
Evenimentul a fost prezentat de jurnalista Adriana Dascălu Bulină (Televiziunea Intermedia) și a beneficiat de momente artistice oferite de ansambluri ale Palatului Copiilor, coregrafii și soliști.
Organizatorii mulțumesc sponsorilor și partenerilor care au susținut evenimentul, printre care Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Kalman Distribution, Alka România, Restaurant Aldi, Tyranozaur, Grup Mușatinii și mulți alții.
