Mâine, 22 aprilie, Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava invită publicul de toate vârstele la spectacolul „Tigrișorul Pietrek”, susținut de Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”. Reprezentațiile sunt programate în Auditorium „Joseph Schmidt”, de la ora 16:30 și de la ora 18:00.
Spectacolul spune povestea lui Tigrișorul Pietrek, un pui de tigru timid, pedepsit de Regele Tigrilor și izgonit din junglă. Rămas fără dungulițe, el trebuie să dovedească faptul că este curajos pentru a le recăpăta. Cu aventuri, umor și momente sensibile, povestea vorbește despre curaj, responsabilitate și puterea de a merge mai departe.
Regia este semnată de Valentin Dobrescu, scenografia îi aparține lui Mihai Pastramagiu, iar muzica este compusă de Constantin Panaite. Din distribuție fac parte Renata Voloșcu, Ana Apetrei, Cosmin Tanasă și Pavel Petrași.
Deși este recomandat copiilor, spectacolul se adresează întregii familii și propune o întâlnire plăcută cu teatrul și cu farmecul poveștilor pentru cei mici.
Biletele cu reducere pot fi cumpărate de la sediul Casei de Cultură a Studenților Suceava, de pe strada Zorilor, lângă Auto Albina, de luni până vineri, între orele 9:00 și 16:00, sau de la intrare, în ziua spectacolului, începând cu ora 15:30, în limita locurilor disponibile. Prețul unui bilet este de 25 de lei pentru publicul larg și de 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari.