O acțiune fulger a polițiștilor de la „Economic” a scos la iveală nereguli grave la comercianții din piețele Verești și Moldovița. Duminică dimineață, zeci de litri de alcool vândut la negru și haine sau parfumuri falsificate au fost retrase de pe tarabe, iar amenzile aplicate au atins sume uriașe.
Razia a avut loc duminică, 17 mai 2026, între orele 09:00 și 13:00. Un număr de 10 ofițeri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (S.I.C.E.) Suceava au descins cu patru autospeciale în cele două piețe pentru a verifica legalitatea actelor de comerț.
Polițiștii au luat la bani mărunți 7 societăți comerciale și 15 persoane fizice, PFA-uri sau întreprinderi individuale. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate: au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora ridicându-se la 133.000 de lei.
Cele mai mari amenzi au fost date pentru încălcarea legii privind produsele agricole (11 sancțiuni în valoare de 72.000 de lei) și pentru lipsa caselor de marcat sau neemiterea bonurilor fiscale (3 sancțiuni în valoare de 60.000 de lei). Totodată, din încasările nedeclarate ale comercianților, polițiștii au confiscat numerar în valoare de 4.210 lei.
Parfumuri „de firmă”, haine false și alcool fără acte
Pe lângă sancțiunile financiare, polițiștii au scos de la vânzare marfă ilegală în valoare totală de peste 17.000 de lei. Pe tarabe au fost descoperiți 28 de litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, vândut fără documente legale, dar și numeroase produse care imitau ilegal branduri celebre.
Printre bunurile ridicate se numără articole de îmbrăcăminte inscripționate fals cu sigla Puma, dar și 41 de parfumuri vândute sub umbrela unor mărci de lux precum Chanel, Hugo Boss, Yves Saint Laurent, Giorgio Armani, Lancome, Dolce & Gabbana sau Paco Rabanne. Toate aceste produse erau, în realitate, contrafăcute, valoarea lor fiind estimată la 12.300 de lei.
Pentru marfa contrafăcută descoperită, polițiștii au deschis două dosare penale pentru infracțiunea de punere în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.






