Buletin de presă, 25 martie 2016 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 25 martie 2016 - IPJ SuceavaAcţiuni şi controale desfăşurate de poliţiştii suceveni

În perioada 22.03.-23.03.2016, Serviciul Rutier Suceava şi formaţiunile de profil din teritoriu au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia combaterii excesului de viteză pe DN 17, segmentul de drum Suceava-limita județului Bistrița Năsăud.
În cadrul acţiunii poliţiştii au aplicat 171 sancţiuni contravenționale, în valoare de 48.095 lei, din care 112 pentru încălcarea regimului legal de viteză, au reţinut 6 permise de conducere şi retras 2 certificate de înmatriculare.

Exemple:
- Un bărbat de 57 de ani, din comuna Păltinoasa, a condus autoturismul pe DN 17, în localitatea Ilişeşti, efectuând transport ilegal de persoane în mod repetat și contracost. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă de 1.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.38/2003, aplicându-se totodată şi măsura de suspendare a dreptului de utilizare a autovehiculului pe o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
- Un bărbat de 39 de ani, a condus autoturismul pe DN 17 și a efectuat o depășire neregulamentară. A fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere, în vederea suspendării.

* În perioada 22.03.-23.03.2016, echipe mixte de control formate din poliţiști ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava, în cooperare cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au desfăşurat o acţiune de verificare a unor agenţi economici din judeţul Suceava, care desfăşoară activități legate de exploatarea, transportul, debitarea şi comercializarea materialului lemnos.
În cadrul acţiunii au fost verificate 10 societăţi comerciale și transporturi de material lemnos, fiind aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.000 lei.

* La data de 24.03.2016, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava a organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, contrabandei și comerțului ilicit.
Cu ocazia acţiunii poliţiştii au verificat 78 societăți comerciale, întreprinderi individuale, persoane fizice, au aplicat 29 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 74.100 lei şi au confiscat bunuri în valoare de 2.139 lei, constând în articole de uz casnic, produse de panificaţie, ţigări, etc.


Faptă de natură penală cercetată de poliţişti

La data de 24.03.2016, ora 09.00, Postul de poliţie Panaci a fost sesizat despre faptul că, o persoană necunoscută, a sustras o sumă de bani din locuinţa unui bărbat de 75 de ani, din localitate.
În urma activităților întreprinse de polițiști, a fost identificată autoarea faptei, ca fiind o tânără de 22 de ani, din orașul Vicovu de Sus, asupra căreia a fost identificată suma sustrasă, respectiv 500 lei și care a fost predată părții vătămate.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în dimineaţa zilei de 24.03.2016, în jurul orei 08.00, profitând de faptul că, victima era plecată la un grajd situat la circa 100 de metri de casă și a lăsat, atât poarta de acces în curtea imobilului, cât şi uşa locuinţei deschise și neasigurate, tânăra a sustras banii după care a plecat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.


Evenimente rutiere cercetate de poliţie

* La data de 24.03.2016, ora 15.15, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209A, în afara comunei Horodniceni, un bărbat de 36 de ani, din comuna Moara, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un tânăr de 24 de ani, din comuna Slatina.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto de 36 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 24.03.2016, ora 20.31, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H, în interiorul comunei Vicovu de Jos, un localnic de 48 de ani, l-a acroșat cu oglinda retrovizoare dreapta și accidentat ușor, pe un bărbat de 38 de ani, din localitate, care, în calitate de pieton se deplasa neregulamentar, pe partea dreaptă a părții carosabile, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Dosare penale la regimul rutier

* La data de 24.03.2016, în jurul orei 13.50, în timp ce conducea autoturismul pe str. Ştefan cel Mare, din orașul Gura Humorului, datorită nepăstrării distanţei în mers faţă de autoturismul care circula în faţa sa și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 74 de ani, din localitate, a intrat în coliziune faţă-spate cu autoturismul condus de un localnic de 37 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 37 de ani și de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 74 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 24.03.2016 ora 21.47, Secţiei 12 Poliţie Rurală Preutești a fost sesizată prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că, pe strada Nicolae Iorga din comuna Hârtop a avut loc un accident rutier soldat cu avarii, însă conducătorul auto este sub influența băuturilor alcoolice.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Nicolae Iorga, din comuna Hârtop, un bărbat de 59 de ani, din municipiul Fălticeni, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 25.03.2016, ora 01.20, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe str. Corneliu Coposu, din municipiul Suceava, autoturismul condus de un tânăr de 23 de ani, din comuna Şcheia.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Material lemnos confiscat de poliţişti

* La data de 23.03.2016, ora 14.00, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava în cooperare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control la o societate comercială cu sediul social în comuna Mălini și care are ca principal obiect de activitate exploatarea şi debitarea materialului lemnos, ocazie cu care, echipa de control a stabilit faptul că, în perioada 01.09.2015-23.03.2016 din depozitul de materiale lemnoase al punctului de lucru a fost expediată către alte firme cantitatea totală de 150,01 m.c. material lemnos, în valoare de 55.499 lei, fără provenienţă legală.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 și confiscarea contravalorică a cantităţii de material lemnos livrată, fără provenienţă legală.

* La data de 24.03.2016, ora 11.40, o patrulă din cadrul Posturilor de poliție Vatra Moldoviței și Moldovița, a oprit în trafic pe DJ 176, autoutilitara condusă de un bărbat de 54 de ani, din comuna Marginea, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de provenință și transport a materialului lemnos, acesta declarând faptul că, l-a achiziționat de la o persoană necunoscută din comuna Moldovița.
Autoutilitara a fost condusă la un depozit din cadrul Ocolului Silvic Vama, unde, în urma inventarierii, specialiștii silvici au stabilit faptul că, bărbatul transporta cantitatea de 2,48 m.c. lemn de fag pentru foc.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de circa 800 lei a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Vama.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.