Informare privind asigurarea cu resurse umane, materiale şi financiare la nivelul cabinetelor medicilor de familie, a unităţilor spitaliceşti cu paturi şi a serviciului de ambulanţă

Informare privind asigurarea cu resurse umane, materiale şi financiare la nivelul cabinetelor medicilor de familie, a unităţilor spitaliceşti cu paturi şi a serviciului de ambulanţă
În ce priveşte cabinetele medicilor de familie:

În judeţul Suceava îşi desfăşoară activitatea 290 medici de familie. Fiecare medic de familie are angajat unul sau doi asistenţi medicali, în funcţie de numărul de pacienţi înscrişi.

Gradul de acoperire cu cabinete de medicină primară la nivelul judeţului este de 97%. Comunele fără medici de familie sunt:
  • Crucea - asistenţa medicală a fost asigurată pe rând de către doi medici care au plecat deoarece nu au reuşit să aibă lista mimimă de pacienţi (nr. locuitori Crucea 1833), iar contractul cu CJAS Suceava a fost reziliat;
  • Coşna – comună nou înfiinţată unde populaţia (1453 locuitori) este sub nivelul optim de contractare cu CJAS Suceava (1800 asiguraţi);
  • Poeni Solca - comună nou înfiinţată unde populaţia (1629 locuitori) este sub nivelul optim de contractare cu CJAS Suceava (1800 asiguraţi).
Asistenţa medicală primară pentru locuitorii celor trei comune este sigurată de către medicii de familie din comunele învecinate.

Resursele materiale pentru întreţinerea cabinetelor de medicină primară sunt asigurate prin contractele cu CJAS Suceava.

Direcţia de Sănătate Publică Suceava distribuie medicilor de familie vaccinurile necesare imunizării copiilor conform calendarului naţional de vaccinare, medicamente pentru profilaxia rahitismului şi anemiei feriprivă, precum şi lapte praf pentru sugarii care se încadrează în criteriile legale, conform Legii nr. 321/2001 privind acordarea gratuită de lapte praf pentru copiii cu vărste cuprinse între 0 - 12 luni şi Programului Naţional VI de sănătate a femeii şi copilului, pentru anul în curs.

Direcţia de Sănătate Publică Suceava se preocupă în permanenţă de asigurarea vaccinurilor şi medicamentelor, astfel încât să nu apară sincope, iar atunci când acestea apar din motive obiective la nivel naţional, încercăm prin colaborare cu alte judeţe să acoperim nevoile populaţiei.

De asemenea, în judeţ funcţionează trei centre de permanenţă, în relaţii contractuale cu CASJ Suceava:
  • Centru de permanenţă Vicovu de Sus, cu desfăşurarea activităţii în regim de gardă cu sediul stabil. Asistenţă medicală este asigurată de 7 medici de familie şi 7 asistenţi medicali. Zonele acoperite şi populaţia deservită de către centru de permanenţă sunt: urban -oraş.Vicovu de Sus-15.929 loc; -rural (com.Putna-3908 loc., com. Gălăneşti -2843 loc.); total populaţie centru de permanenţă: 22680;
  • Centru de permanenţă Cajvana cu desfăşurarea activităţii în regim de gardă cu sediul stabil. Asistenţă medicală este asigurată de 6 medici de familie şi 6 asistenţi medicali. Zonele acoperite şi populaţia deservită de către centru de permanenţă sunt: urban –oraş.Cajvana 9279; rural (com. Cacica -4405 loc., com.Botoşana-2638 loc., com.Stulpicani- 6100 loc., Sasca Mica-908 loc.); total populaţie centru de permanenţă: 23330;
  • Centrul de permanenţă fix „MEDFAM BUCOVINA NORD” care funcţionează, prin rotaţie, în cabinetele medicale ale medicilor de familie asociaţi, în următoarele locaţii: C.M.A.-dr.Dascăl Evghenia şi dr.Dascăl Octavian, C.M.I.-dr.Iatentiuc Lola Dana cu sediul în comuna Straja-5912, C.M.I.-dr.Şuiu Ion cu sediul în com.Brodina-4008 loc., C.M.I.-dr.Şuiu Tatiana cu sediul în comuna Bilca-3872 loc., C.M.I. –dr.Hlamaga Rodica cu sediul în comuna Ulma-2299 loc.); total populaţie centru de permanenţă: 16.091.

În ce priveşte unităţile spitaliceşti cu paturi:

În judeţul Suceava funcţionează 12 spitale: 9 publice şi 3 private.

1. Spitale publice:

Nr. crt. Denumire spital Populatie Nr. paturi Categ. de clasificare
1 Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf.Ioan cel Nou „ Suceava 227402 1200 III
2 Spitalul Municipal „Sf.Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi 156789 460 IV
3 Spitalul Municipal Fălticeni 134565 337 IV
4 Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc 53841 246 IV
5 Spitalul Municipal Vatra Dornei 45579 183 IV
6 Spitalul Orăşenesc Gura Humorului 64762 113 IV
7 Spitalul de Boli Cronice Siret 26426 82 V
8 Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret 26426 210 V
9 Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc 53841 70 V

2. Spitale private

Nr. crt. Denumire spital Nr. paturi Categ. de clasificare
1 Spitalul Bethesda 48 V
2 Centrul de îngrijiri paliative”Sf.Luca” 44 V
3 Centrul de îngrijiri paliative”Ilişeşti” 48 V

În conformitate cu OUG nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale şi cu HG nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 162/2008, începând cu data de 01.07.2010 managementul spitalelor publice din judeţ a fost transferat către autorităţile administraţiei publice locale, în baza protocoalelor de predare – primire întocmite conform OMS nr. 910/2010 pentru aprobarea modelului Protocolului de predare-preluare între direcţiile de sănătate publică judeţene şi autorităţile administraţiei publice locale în vederea transferului managementului asistenţei medicale al unităţilor sanitare publice.

În ceea ce priveşte resursa umană din spitale publice, prezentăm următoarele date:

Situaţia privind gradul de ocupare pe total posturi

Nr. crt. Denumire spital Posturi în stat de funcţii Personal existent Grad de ocupare
1 Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf.Ioan cel Nou „ Suceava 1509 1281 84,89%
2 Spitalul Municipal „Sf.Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi 614 478 77,85%
3 Spitalul Municipal Fălticeni 510 385 75,49%
4 Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc 367 247,5 67,44%
5 Spitalul Municipal Vatra Dornei 274 209 76,28%
6 Spitalul Orăşenesc Gura Humorului 204 120,5 59,07%
7 Spitalul de Boli Cronice Siret 159 94,5 59,43%
8 Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret 209 162,5 77,75%
9 Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc 95 57.5 60,53%

Situaţia privind gradul de ocupare a posturilor pe categorii de personal


Medici Alt personal superior Personal mediu sanitar Personal auxiliar sanitar TESA Muncitori, pază
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf.Ioan cel Nou” Suceava 80,83% 81,48% 88,46% 87,36% 79,45% 71,03%
Spitalul Municipal „Sf.Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi 63,53% 75,00% 81,69% 72,95% 81,25% 94,00%
Spitalul Municipal Fălticeni 84,00% 60,00% 78,00% 65,00% 76,00% 80,00%
Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc 43,00% 16,67% 81,75% 58,16% 75,00% 67,65%
Spitalul Municipal Vatra Dornei 82,85% 33,33% 78,10% 76,83% 72,00% 71,42%
Spitalul Orăşenesc Gura Humorului 41,43% 50,00% 60,98% 70,21% 68,42% 37,50%
Spitalul de Boli Cronice Siret 42,30% 35,71% 68,97% 50,00% 72,20% 72,20%
Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret 70,83% 83,33% 81,63% 86,95% 57,89% 54,16%
Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc 65,00% 66,67% 72,73% 66,67% 42,00% 33,00%

La Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf.Ioan cel Nou" Suceava, la momentul actual sunt în derulare procedurile de ocupare prin concurs a 16 posturi de medici, iar Ministerului Sănătăţii şi Comisia Interministerială pentru Suport Tehnic a avizat suplimentarea statului de funcţii pentru Unitatea de Primiri Urgenţe cu 62 de posturi.

Specialităţile deficitare de medici specialişti în spitale sunt în principal: medicină de urgenţă, cardiologie, pneumologie, pediatrie, neonatologie, chirurgie generală, terapie intensivă, medicină internă. Principalele cauze ale deficitului de medici specialişti sunt:
  • neprezentarea medicilor la concursurile de ocupare a posturilor,
  • neîncadrarea în cheltuielie de personal din bugetele anuale aprobate (pentru unele spitale contractele de furnizare a serviciilor medicale încheiate cu CASJ Suceava nu acoperă în totalitate cheltuielile de personal cu majorarea de 25% a salariilor acordată cu data de 01.10.2015),
  • medicii rezidenţi pe post, care au contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu spitalul în care este postul pentru care au optat, după terminarea pregătirii prin rezidenţiat şi susţinerea examenului de medic specialist nu se mai prezintă la post, chiar dacă prin contractul de muncă au obligaţia de a lucra cel puţin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat.

În afara spitalelor, în judeţul Suceava funcţionează 5 unităţi medico-sociale – unităţi sanitare cu paturi:
  • Unitatea Medico-Socială Broşteni – 25 paturi
  • Unitatea Medico-Socială Mălini- 20 paturi
  • Unitatea Medico-Socială Vicovu de Sus- 25 paturi
  • Unitatea Medico-Socială Dumbrăveni- 25 paturi
  • Unitatea Medico-Socială Zvorâştea- 25 paturi.
În aceste centre sunt îngrijiţi atât pacienţi- cazuri sociale, cât şi bolnavi cronici.

În ce priveşte Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava:

În conformitate cu HG nr. 993/2013 pentru modificarea HG nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, art. 17 serviciile de ambulanţă judeţene – unităţi sanitare publice cu personalitate juridică, finanţate integral de la bugetul de stat – funcţionează în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Statul de funcţii al unităţii, aprobat de Ministerul Sănătăţii cuprinde 349 de posturi care sunt ocupate în totalitate. Structura posturilor pe funcţii se prezintă astfel:
  • 20 medici
  • 134 personal mediu sanitar
  • 133 ambulanţieri/conducători auto
  • 36 operatori/registratori de urgenţă
  • 7 muncitori
  • 19 TESA
Însă pentru buna desfăşurare a activităţii de acordare a asistenţei medicale de urgenţă ar fi necesar un surplus de personal, conform normativului, de 21 medici, 26 asistenţi medicali, 55 ambulanţieri/conducători auto.

În cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava sunt 47 de ambulanţe funcţionale, din care:
  • 30 ambulanţe urgenţe,
  • 13 ambulanţe transport (din care 8 au norma de casare îndeplinită),
  • 4 autoturisme pentru consultări la domiciliu.
Necesarul pentru asigurarea transportului sanitar prespital ar însemna suplimentarea cu 5 ambulanţe de urgenţă şi 6 ambulanţe de transport.

DIRECTOR EXECUTIV,
ING. ANDREI IANOVICI
Mai nouă Mai veche