Fălticeni: Un minor aflat la volan a provocat un accident la intersecția străzii Botoșanilor cu strada Pleșești Gane

La 16.10.2016, ora 08.05, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată despre faptul că, pe raza localității, s-a produs o tamponare soldată cu pagube materiale.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 16.10.2016, ora 07.30, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate într-o curbă de pe strada Botoșanilor din localitate, la intersecția cu strada Pleșești Gane, un minor de 17 ani, din comuna Bunești, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 64 de ani din localitate, cele două autoturisme suferind avarii.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche