Baia: Bărbat cu alcoolemia de 1,6 mg/l în aerul expirat s-a izbit cu mașina în șanț

La 28.03.2017, ora 16.53, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 155P, în sensul de mers Baia – Bogata, pe fondul neatenției și a consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 51 de ani din comuna Dorna Candrenilor, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a intrat în șanțul din faţa unei locuinţe. În urma impactului, nu au rezultat victime, ci doar avarierea mașinii.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche