Frasin: Localnic prins la radar în ultima zi în care avea permisul suspendat

La data de 03.04.2017, în jurul orei 15.44, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei orașului Gura Humorului, a oprit pentru control pe DN 17, în localitatea Frasin, autoturismul condus de un localnic de 30 de ani, înregistrat de aparatul radar în timp ce circula cu viteza de 80 km/h în localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere suspendat pentru perioada 04.01.-03.04.2017.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche