Udeşti: Două tinere au căzut dintr-o căruţă cu fân după un impact cu un autoturism

La data de 06.07.2017, în jurul orei 15.00, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.C.68, în localitatea Poieni, în direcția Vereşti-Poieni, un bărbat de 65 ani, din municipiul Suceava nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de vehiculul cu tracţiune animală condus în faţa sa de un tânăr de 26 ani, din comuna Fântânele, intrând în coliziune faţă - spate.
În urma impactului, două tinere de 22 şi 16 ani, ambele din localitatea Stamate, care se aflau pe baloţii de fân ce erau transportaţi în căruţă s-au dezechilibrat şi au căzut pe carosabil, suferind leziuni ușoare.
Conducătorul auto și al atelajului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, ulterior fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

IPJ Suceava
Mai nouă Mai veche