Trimitere în judecată: Grigorie Nemciuc - dare de mită, conducere a unui vehicul fără permis de conducere



Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului NEMCIUC GRIGORIE cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Cauza a fost instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
La data de 24.05.2017, în jurul orei 14:00, lucrătorii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama – I.P.J. Suceava, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 176, au identificat şi oprit în localitatea Vama, judeţul Suceava, un autoturism marca Dacia, care se deplasa din direcţia localităţii Frumosu spre Vama.
Lucrătorii de poliţie au procedat la identificarea conducătorului auto, în persoana inculpatului Nemciuc Grigorie. În urma verificărilor efectuate de lucrătorii de poliție s-a stabilit că inculpatul Nemciuc Grigorie este posesor de permis de conducere, dar dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice era suspendat ca urmare a săvârşirii în cursul anului 2016 a unei infracţiuni rutiere, constând în refuzul sau sustragerea de prelevare de probe biologice de către conducătorul unui autovehicul, infracțiunea aflându-se în cercetare la Poliția Câmpulung Moldovenesc.

În continuare, în jurul orei 14:20, în timp ce se afla în autospeciala Secţiei de Poliţie Rurală Vama, fiind condus pentru cercetări spre Secţia de Poliţie, a promis agenţilor de poliţie care îl însoţeau pentru cercetări, că le va remite o sumă de bani – respectiv 100 euro pentru fiecare, pentru ca lucrătorii de poliţie să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu-i întocmească dosar penal, precum şi să nu ia vreo altă măsură legală, întrucât fusese depistat şi oprit în trafic de aceştia cu câteva momente înainte, conducând un autoturism marca DACIA pe DJ 176, în comuna Vama, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat, permisul fiind reţinut.

Demersurile inculpatului Nemciuc Grigorie au continuat şi în incinta secţiei de Poliţie Rurală Vama, acesta reiterând verbal, către cei doi lucrători de poliţie, promisiunea remiterii sumelor de bani respective în scopul susmenţionat, precizând că are nevoie de doar câteva ore pentru a merge acasă şi a face rost de aceşti bani, neavându-i la el.

Lucrătorii de poliție nu au acceptat promisiunea formulată de inculpat privind plata unor sume de bani și și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, întocmind dosar penal pentru săvârșirea de către inculpatul Nemciuc Grigorie a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 24.05.2017, față de inculpatul Nemciuc Grigorie a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, apoi s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

PRIM PROCUROR, 
Lucian STĂNESCU 

purtător de cuvânt,
PROCUROR ȘEF SECȚIE,
Maria Cristina CIORNEI
Mai nouă Mai veche