Accident la Dornești! O femeie și fiul ei de patru ani, la spital după ce s-au răsturnat cu mașina pe marginea drumului



La 15.10.2017, ora 21.15, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, în afara localității Dornești, după o curbă, o femeie de 39 de ani, din municipiul Rădăuți, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unui minor de 4 ani, din municipiul Rădăuți, pasager în autoturism, cele două victime fiind transportate cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din cauza leziunilor suferite, conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche