Cacica: Un șofer s-a izbit cu o autoutilitară într-un podeț din beton

La data de 16.01.2018, în jurul orei 10.00, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 2E, din comuna Cacica, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, un bărbat de 41 de ani, din orașul Gura Humorului, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a intrat în coliziune cu un podeţ din beton, după care s-a răsturnat într-un şanţ.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.