FOTO Lemn confiscat și amenzi aplicate de Garda Forestieră pentru ilegalități în



În data de 7 februarie 2018, a fost efectuat un control al circulației materialului lemnos pe drumurile publice și forestiere de pe raza județului Suceava. Acest control a fost efectuat împreună cu polițiști ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

La prima oră a dimineții, respectiv la ora 8:05, pe drumul public din satul Paltin de pe raza Ocolului Silvic Falcău, a fost fost oprit în trafic un autocamion care transporta cantitatea de 24,73 mc lemn rotund rășinoase, pentru care conducătorul auto C.P. a prezentat un aviz de însoțire emis de către un operator economic din localitatea Vicovu de Jos. În urma verificărilor specifice, s-a constatat însă că locul din care a fost emis codul în aplicţia informatică WoodTracking, înscris pe avizul de însoțire al materialului lemnos, diferă de locul menționat ca fiind cel de proveninenţă al materialului lemnos, motiv pentru care conducătorul auto a fost sancționat cu amendă de 6000 de lei, dispunându-se totodată confiscarea cantităţii de 24,73 mc lemn rotund răşinoase, care a fost predat în custodie Ocolului Silvic Falcău.



Au mai fost făcute şi verificări pe drumurile forestiere de pe raza județului, ocazie cu care s-a constatat faptul că un transport de material lemnos, care avea ca destinație un operator economic din localitatea Râșca, avea eliberat un aviz de însoțire pentru care numărul mijlocului de transport era înscris greșit în aplicația electronică WoodTracking. În urma verificărilor specifice efectuate, s-a constatat că avizul a fost completat de către un angajat al unui ocol silvic, ocazie cu care acesta a fost sancționat contravențional cu amendă de 2000 de lei.



În urma unor verificări specifice efectuate de către lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava în data de 8 februarie 2018, atât la operatori economici, cât și la ocoale silvice care administrează suprafețe incluse în fondul forestier național, s-a constatat că un operator economic din municipiul Rădăuți a emis două avize de însoțire pentru cantitatea totală de 34,12 mc de lemn lucru rășinoase. Verificările specifice au evidenţiat faptul că locul din care au fost emise codurile unice din aplicația electronică WoodTracking nu corespunde cu locul în care era amplasat parchetul de exploatare a masei lemnoase. În consecință, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă de 6000 de lei și s-a dispus confiscarea sumei de 5459 lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos, respectiv 34,12 mc lemn rotund răşinoase.

Acțiunile de verificare vor continua și în perioada următoare, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, indiferent de zilele săptămânii.

Garda Forestieră Suceava recomandă tuturor celor implicați în activitățile de exploatare forestieră și de transport a materialului lemnos să acorde o atenție sporită respectării tuturor obligațiilor legale privitoare la emiterea avizelor de însoțire și la operarea datelor aferente în aplicația informatică WoodTracking.

Inspector șef,
Mihai GĂȘPĂREL

Niciun comentariu

Un produs Blogger.