Vicovu de Sus: Copilă de 11 ani, lovită pe trecerea de pietoni de un șofer care a fugit de la locul accidentului


La 12.03.2018, în jurul orei 08.00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Cernăuţi, din oraşul Vicovu de Sus, un localnic de 28 de ani, s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire a unui microbuz staționat în apropierea trecerii pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, ocazie cu care, a surprins şi accidentat uşor o minoră de 11 ani, din localitate, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea regulamentară a părții carosabile pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, după care şi-a continuat deplasarea.

Victima a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Conducătorul auto a fost identificat ulterior de polițiști în incinta unei societăţi comerciale din oraşul Vicovu de Sus și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluţionat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.