Ministrul PSD Valentin Popa e sigur că Liviu Dragnea este nevinovat și critică decizia judecătorilor Curții Supreme



Ministrul PSD al Educației, Valentin Popa, sare în apărarea lui Liviu Dragnea. Printr-un comunicat de presă, pesedistul pune la îndoială decizia prin care judecătorii Curții Supreme l-au condamnat pe președintele PSD, Liviu Dragnea, la trei ani și șase luni cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

„Maniera în care s-a pronunțat decizia de condamnare a domnului Liviu Dragnea opinia separată a unuia din cei trei judecători, articolul invocat, arată că acestă decizie are un anumit grad de incertitudine”, a afirmat ministrul Valentin Popa.

În plus, Popa a arătat că este sigur că președintele PSD va fi găsit nevinovat de instanța de apel.

„Sunt sigur că deciziile viitoare ale instanței vor anula această sentință și astfel va fi confirmată prezumția de nevinovăție de care se bucură în acest moment domnul Liviu Dragnea, președintele PSD”, a transmis ministrul Valentin Popa.

Presa locală a scris că Valentin Popa și Liviu Dragnea s-ar fi împrietenit la o partidă de vânătoare organizată la Botoș, acolo unde rectorul suspendat al USV deține o casă de vacanță.

În perioada în care Valentin Popa era rector, Universitatea „Ștefan cel Mare” a încheiat mai multe contracte cu firma președintelui PSD Suceava, Ioan Stan, dar și cu firma la care era angajată soția lui Popa.

De când a devenit ministru al Educației, Valentin Popa s-a făcut remarcat doar prin numeroase greșeli gramaticale.

Într-un alt comunicat de presă transmis de filiala PSD Suceava, asumat de Departamentul de comunicare, se menționează că „această sentință este umbrită de anumite circumstanțe pe care le considerăm nefirești”.

„Susținem în continuare mandatul domnului Liviu Dragnea de președinte al PSD așa cum ne-au împuternicit alegătorii noștri, iar acest mandat nu poate fi pus în discuție sub presiunea „străzii” sau a unor reprezentanți nocivi ai statului paralel”, se mai arată în comunicatul PSD.



Niciun comentariu

Un produs Blogger.