Verești: Un individ beat s-a izbit cu mașina într-un stâlp și o casă

La 03.06.2018, în jurul orei 20.35, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 290, pe raza comunei Verești, pe fondul neatenției și a consumului de băuturi alcoolice, un localnic de 48 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă și a intrat în derapaj, după care, a lovit un stâlp de electricitate și s-a oprit în curtea unui imobil din apropiere.
Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.
Mai nouă Mai veche