Rezultatele admiterii USV

În această sesiune de admitere, oferta educațională a Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava a atras un total de aproape 3000 de candidați la programele de licență și masterat. Este vorba despre 1971 de candidați înscriși la licență, cu 3381 de opțiuni, și de 806 la masterat, cu 1450 de opțiuni. După încheierea perioadei de înmatriculare, 2269 dintre candidați au devenit studenți ai USV, din care 1506 la programele de licență (învățământ cu frecvență, învățământ la distanță și conversie profesională) și 768 la masterat. Rezultatele finale ale acestei prime sesiuni de admitere pentru cetățenii români dovedesc atractivitatea programelor de studii oferite de USV, atât prin numărul mare de candidați înscriși și înmatriculați, cât și prin raportul dintre numărul acestora și numărul locurilor bugetate alocate USV. Astfel, numărul de candidați înmatriculați la USV este deja cu 29% mai mare decât numărul locurilor bugetate alocate atât pentru programele de licență, cât și pentru cele de masterat. Precizăm, de asemenea, că toate cele 38 de locuri bugetate alocate pentru absolvenții de licee din mediul rural au fost ocupate și sperăm că locurile rămase neocupate la alte instituții de învățământ superior vor putea fi redistribuite candidaților care au devenit studenți ai USV sau vor deveni după sesiunea de admitere din toamnă.

Sesiunea de admitere continuă la USV până pe 8 august pentru românii de pretutindeni, în competiție fiind înscriși 930 de candidați din Ucraina, Republica Moldova, Italia și Spania pentru cele 380 de locuri bugetate alocate programelor de licență și master ale USV.

Următoarea sesiune de admitere se va desfășura în perioada 10-19 septembrie, înscrierile având loc în intervalul 10-13 septembrie. În această a doua sesiune se va organiza admiterea pentru cele 14 domenii de doctorat ale USV, fiind disponibile 49 de locuri bugetate și 70 locuri cu taxă, la care se adaugă 12 locuri bugetate destinate românilor de pretutindeni. Oferta de școlarizare va fi completată pănă la data de 15 august cu locurile rămase disponibile în urma înmatriculărilor din prima sesiune de la licență și master.
Mai nouă Mai veche