Un șofer beat s-a trântit cu mașina într-un gard, la Bucșoaia

La data de 09.10.2018, ora 17.55, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului a fost sesizat despre faptul că, pe DN 17, în localitatea Bucşoaia, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto este sub influenţa băuturilor alcoolice.
Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului, au stabilit faptul că, la 09.10.2018, în jurul orei 17.55, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, pe raza localității Bucşoaia, pe fondul neatenţiei la volan și a consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 45 de ani, din orașul Frasin, a pătruns pe contrasens și a intrat în gardul unui imobil din zonă.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.