Siguranța în zona școlilor și pregătirile pentru recensământul agricol, analizate în ședința de joi a Colegiului Prefectural

Ședința Colegiului Prefectural va avea loc joi, 21 martie, de la ora 10.00, în sala „Bucovina” din Palatul Administrativ.

La primul subiect al ordinii de zi, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, comisar-şef Adrian Buga, va prezenta o informare despre activităţile desfăşurate de IPJ Suceava pentru „creşterea gradului de siguranţă în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, în semestrul I al anului şcolar 2018/2019”.

Directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, Mihaela Ungureanu, se va referi la măsurile pregătitoare în vederea organizării Recensământului General Agricol - din 2020 - şi a Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din 2021

Despre măsurile de ordine publică şi siguranţă a populaţiei din perioada Sărbătorilor Pascale vor vorbi șeful IPJ Suceava, comisar șef Adrian Buga, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, col. Costică Ghiață, lt. col. Mihai Marian Lungu - inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, Liliana Dranca - şef Secţie Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc- și Gheorghe Arteni - şef Secţie Drumuri Naționale Suceava.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.