Bărbat care a pălmuit un elev în sala de clasă, reținut în arestul IPJ Suceava


La data de 02.04.2019, ora 10.40, polițiștii Secției de Poliție Rurală 8 Adâncata au fost sesizați telefonic de către o femeie din com. Zvoriștea, despre faptul că, în timp ce fiul său de 13 ani se afla la școală, a fost agresat fizic de către părintele unui alt elev.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că minorul de 13 ani și un alt elev de aceeași vârstă și urmează cursurile școlii din localitatea Zvoriștea și sunt colegi în clasa a VI-a. În ultima perioadă, în timp ce se aflau la școală, între cei doi minori au avut loc mai multe conflicte, fără a fi sesizate personalului didactic.

La 04.02.2019, în jurul orelor 08.00, între cei doi minori a avut loc un nou conflict, ocazie cu care, elevul agresat l-a sunat pe tatăl său vitreg și i-a povestit despre cele întâmplate. La scurt timp, tatăl băiatului, în vârstă de 33 ani, localnic, a venit la școală, a pătruns în interiorul unității de învățământ și apoi în clasa unde învață cei doi minori, lovind-ul de două ori cu palma peste față pe elevul de 13 ani.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „lovirea sau alte violențe”, ulterior dispunându-se extinderea urmării penale și cu privire la săvârșirea infracțiunii de „tulburarea ordinii publice”.

În baza materialului probator administrat, la 03.04.2019, polițiștii au dispus față de bărbatul de 33 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava, ulterior la 04.04.2019, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, luându-se măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii le transmit elevilor și părinţilor că le sunt alături, gata să intervină ori de câte ori va fi nevoie, că pot să apeleze cu încredere şi să ceară sprijinul lor în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, astfel încât nimic să nu perturbe drumul pe care au pornit pentru atingerea obiectivelor stabilite în activitatea şcolară și siguranța personală.
Mai nouă Mai veche