VIDEO Tânăr suspect în cazul jafului armat de la farmacia din centrul Sucevei, reținut într-o sală de păcănele: era înarmat cu un cuțit, a devenit agresiv și a fost încătușat de polițiști

Un tânăr care este principalul suspect în cazul jafului armat de la farmacia Catena din centrul municipiului Suceava a fost reținut, luni seară, într-o sală de păcănele din Burdujeni. 

Este vorba despre un bărbat de 33 de ani care prezenta semnalmentele persoanei bănuite si avea asupra sa un cuțit similar celui folosit la talharie. Bărbatul a avut un comportament agresiv cu prilejul legitimării motiv pentru care a fost incatusat si condus la sediul Poliției Municipiului Suceava pentru audieri.

Bărbatul are tulburări de comportament din cauze medicale sau ca urmare a consumului de alcool si substanțe cu efect psihoactiv si este incoerent în declarații.

În paralel se desfășoară activități de probare criminalistică fiind exploatate comparativ impresiunile papilare si celelalte categorii de urme de la locul faptei. După finalizarea audierilor, realizarea recunoașterii din grup si administrarea celorlalte probe urmează să se dispuna măsuri procesuale.

Luni seară, în jurul orei 19.10, un bărbat înarmat cu un cuțit a amenințat angajatele farmaciei Catena din centrul municipiului Suceava și le-a obligat să-i dea încasările, aproximativ 700 de lei, după care a dispărut.



Citește și:

Niciun comentariu

Un produs Blogger.