Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă Suceava 2010 | FOTO

Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă Suceava 2010 | FOTO
În conformitate cu prevederile Calendarului principalelor activităţi sportive pentru anul 2010 în data de 11.06.2010 a avut loc faza pe Inspectorat a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă.

Obiectivul fundamental al acestor concursuri este dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.

Scopul acestei activităţi a fost acela de a selecta cei mai buni sportivi, practicanţi ai acestei discipline, pentru constituirea lotului Inspecoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, lot care ne va reprezenta la faza interjudeţeană.

Competiţia desfăşurată între cele 5 echipe din judeţ a fost foarte strânsă, ambiţiile mari şi efortul depus de către participanţi a fost pe măsură, sportivii pompieri au demonstrat că au valoare şi o foarte bună condiţie fizică.

Competiţia s-a desfăşurat atât pe platoul I.S.U. Suceava (proba - Scara de fereastră), cât şi pe stadionul „Areni” (probele - „Pista cu obstacole pe 100 m”, „Ştafeta 4 x 100 m”, „Realizarea dispozitivului la motopompă”).

La startul competiţiei s-au prezentat următoarele echipe:
- Detaşamentul de pompieri Suceava;
- Detaşamentul de pompieri Fălticeni;
- Detaşamentul de pompieri Rădăuţi;
- Detaşamentul de pompieri Câmpulung Moldovenesc;
- Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei.

În urma desfăşurării competiţiei, pe cele patru probe, s-au obţinut următoarele rezultate:

„Scara de fereastră”

Clasament individual: 
1. Plt. Bolohan Radu 
2. Sg.maj. Hriţcu Dănuţ 
3. Plt. Avasiloaie Sergiu 

Clasament pe echipe:
1. Detaşamentul Suceava
2. Detaşamentul Fălticeni
3. Detaşamentul Vatra Dornei


„Pista cu obstacole pe 100 m”

Clasament individual: 
1. Plt. Avasiloaie Sergiu 
2. Sg.maj. Chirilus Cătălin 
3. Sg. maj. Orhei Liviu 

Clasament pe echipe:
1. Detaşamentul Suceava
2. Detaşamentul Rădăuţi
3. Detaşamentul Vatra Dornei


„Ştafeta 4 x 100 m” 

Clasament: 
1. Detaşamentul Suceava 
2. Detaşamentul Rădăuţi 
3. Detaşamentul Vatra Dornei 

„Realizarea dispozitivului la motopompă”

Clasament:
1. Detaşamentul Vatra Dornei
2. Detasamentul Suceava
3. Detaşamentul Fălticeni

Clasament general:
1. Detaşamentul de pompieri Suceava
2. Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei
3. Detaşamentul de pompieri Fălticeni
4. Detaşamentul de pompieri Rădăuţi
5. Detaşamentul de pompieri Cîmpulung Moldovenesc


Toate probele s-au desfăşurat în condiţii maxime de siguranţă, fair – play şi disciplină sportivă.

Premierea sportivilor a avut loc la ora 15°° pe platoul unităţii, iar diplomele, cupele şi premiile au fost înmânate de către conducerea unităţii.

Compartiment informare şi relaţii publice
Slt. Istrati Ioana Alexandra

Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă Suceava 2010 | FOTO
Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă Suceava 2010 | FOTO
Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă Suceava 2010 | FOTO
Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă Suceava 2010 | FOTO
Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă Suceava 2010 | FOTO
Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă Suceava 2010 | FOTO
Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă Suceava 2010 | FOTO
Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă Suceava 2010 | FOTO
Mai nouă Mai veche