Accident rutier pe raza localităţii Văleni Stânişoara, 17 iulie 2016

Accident rutier pe raza localităţii Văleni Stânişoara, 17 iulie 2016

Accident rutier pe raza localităţii Văleni Stânişoara
17.06.2016, ora anunţării la 112 - 10:36

Militarii Detaşamentelor de Pompieri Fălticeni şi Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD (B şi C), sprijiniţi de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, au intervenit în urma unui accident rutier produs pe raza satului Văleni Stânişoara, comuna Mălini, DJ209B.
La sosirea echipajelor, un autoturism era ieşit în afara părţii carosabile, cu partea din faţă într-un şanţ, în urma coliziunii cu un cap de pod. În interiorul maşinii se aflau doi tineri, ambii în vârstă de 17 ani, încarceraţi şi în stare de inconştienţă.
Pompierii militari au luat măsurile de siguranţă specifice, concomitent cu operaţiunile de descarcerare a celor două victime.
Din nefericire, unul dintre băieţi era deja decedat, iar al doilea se afla în comă.Tânărul rămas în viaţă a fost preluat de echipajul SMURD C TIM (Terapie Intensivă Mobilă) al Detaşamentului de Pompieri Suceava şi transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava.
Mai nouă Mai veche