Frasin: Un tânăr beat a furat o mașină și s-a izbit în șanț

La 22.02.2017, în jurul orei 22.00, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 177A, în interiorul localității Frasin, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un tânăr de 24 de ani din comuna Stulpicani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune laterală cu malul unui şanţ.
În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă, nu a rămas internat.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, în jurul orei 21.00, tânărul a sustras autoturismul aparținând unui localnic din faţa unui bar din comuna Stulpicani, cu scopul de a se deplasa în oraşul Siret, însă, a fost implicat în accident.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”furt în scop de folosinţă”, ” vătămare corporală din culpă” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche