Bărbatul care a provocat un adevărat dezastru pe strada Căpitan Grigore Andrei din cartierul Burdujeni, urcând complet beat la volanul unui autobuz electric, își va petrece și a doua lună în spatele gratiilor. Magistrații Curții de Apel Suceava au admis miercuri, 11 noiembrie, apelul formulat de procurori și au prelungit măsura arestului preventiv în cazul șoferului TPL.
Procurorii au întors decizia Judecătoriei: Șoferul, considerat pericol public
Inițial, Judecătoria Suceava stabilise o măsură mai blândă pentru Gigel Dobrea Nicușor, hotărând ca acesta să fie cercetat în stare de libertate, sub control judiciar. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava s-au arătat nemulțumiți de această hotărâre și au cerut prelungirea arestării preventive cu încă 30 de zile, subliniind gravitatea faptei.
Prin decizia definitivă pronunțată miercuri, Curtea de Apel Suceava le-a dat dreptate anchetatorilor. Astfel, șoferul de autobuz va executa și a doua lună de arest preventiv, fiind încarcerat până pe data de 13 decembrie, inclusiv. Instanța a reținut că bărbatul reprezintă un pericol public major, având în vedere că a condus un mijloc de transport în comun având o alcoolemie uriașă și punând în pericol grav siguranța traficului.
Pagube de 28.000 de euro și o cursă haotică filmată
Accidentul s-a produs pe data de 13 octombrie, în jurul orei 19:50, pe strada Căpitan Grigore Andrei. Aflat la volanul unui autobuz marca Granton, șoferul se îndrepta spre stația de încărcare TPL. Din cauza stării avansate de ebrietate, a pierdut controlul volanului, lovind cinci autoturisme parcate regulamentar, un stâlp de electricitate și o gheretă TPL în care s-ar fi putut afla un coleg de-al său.
Doar un noroc uriaș a făcut să nu existe victime omenești, imaginile video surprinse înainte de impact arătând cum autobuzul de mari dimensiuni rula într-un mod complet haotic. Pagubele materiale sunt însă considerabile: doar la nivelul societății de transport public (pentru autobuzul electric și cabina distrusă), valoarea stricăciunilor se ridică la aproximativ 28.000 de euro. Autobuzul a fost preluat, reparat integral de producător și a revenit între timp pe trasee.
Alcoolemie șocantă: 2,74 la mie alcool pur în sânge
La sosirea polițiștilor, conducătorul auto emana o puternică halenă alcoolică. Prima testare cu aparatul etilometru a indicat o concentrație de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Rezultatele analizelor de laborator au fost de-a dreptul șocante, confirmând că bărbatul se afla într-o stare de ebrietate extremă. El va trebui să răspundă penal în instanță pentru valorile identificate în sânge: 2,74 la mie la prima probă recoltată, respectiv 2,62 la mie la proba a doua.
